În toate statele Uniunii Europene activitatea experților judiciari este deosebit de importantă pentru organele cu atribuții jurisdicționale.

Expertiza este proba care pune în evidență adevărul științific, absolut necesar în procesele civile și penale. Intersecția dintre știință, tehnologie și drept  este din ce în ce mai controversată, aceasta conferind probei un caracter interdisciplinar.

Cu cât știința avansează cu atât mai mult instanțele au nevoie de experți pentru a răspunde la multitudinea de întrebări științifice.

Un studiu făcut in anul 1992 de Ministerul Justiției din Franța consemnează că in cursul anului 1991 pentru soluționarea cauzelor,  minim 13% din acestea au avut nevoie pentru soluționare de opinia experților consemnată în rapoartele de expertiză judiciare.

Dezvoltarea societății în anii care au urmat  procesului de globalizare, a evidențiat faptul că acest procent este de mult depășit.  Rolul experților judiciari este în continuu progres dar și în schimbare, schimbare marcată de relațiile transfrontaliere juridice și economice dintre statele europene.

Pe zi ce trece, crește tot mai mult cererea de experți bine calificați și cu experiență, care trebuie să fie capabili să își folosească abilitățile la nivel național, european, internațional. Prin urmare, este foarte important ca experții judiciari să lucreze în baza unor standarde comune indiferent de domeniul în care își desfășoară activitatea.

În legislația europeană, cadrul care reglementează cooperarea judiciară internațională nu include și domeniul expertizei judiciare.

Expertiza judiciară este un mijloc de probă prin care se aduce la cunoștința organelor judiciare  opinia unor expeți/specialiști cu privire la acele împrejurări de fapt pentru a căror lămurire sunt necesare cunoștințe deosebite. Această opinie se formează pe baza unei activități de cercetare concretă a cazului, a utilizării altor probe emise de laboratoare atestate, a aplicării unor date de specialitate de către persoanele competente desemnate de către organul judiciar.

Expertiza judiciară reprezintă  opinia unui expert/specialist exprimată prin lucrarea întocmită cu referire la obiectivele stabilite de instanțe, în scopul lămuririi completului de judecată asupra chestiunilor tehnice, științifice, economice, criminalistice, ș.a. care sunt indispensabile soluţionării litigiului.

Drept consecinţă, expertul judiciar, atât în cadrul unui proces civil, cât şi în cadrul unui proces penal, îşi asumă un rol eterogen, similar celui de auxiliar al justiţiei, dar care, îi conferă totodată o poziţie importantă, aproape predominantă, prin modul în care evidențiază adevărul științific, precum și în ceea ce priveşte organizarea/argumentarea elementelor pe care judecătorul urmează a-și întemeia hotărârea în elucidarea cauzei.

Literatura de specialitate consemnează mai multe tipuri de adevăr: un adevăr filozofic, psihologic, un adevăr istoric, un adevăr social, un adevăr științific, un adevăr absolut sau relativ, un adevăr judiciar, cât și alte aspecte polisemantice al acestei noțiuni. Partea de adevăr care  interesează  este adevărul judiciar, dar acesta are la bază în argumentare toate celelalte tipuri.

Evidențierea adevărului judiciar este posibilă prin coroborarea a patru variabile: faptele, elocvența consilierilor, legile și înțelepciunea judecătorului.

Cu alte cuvinte, adevărul judiciar se bazează pe o stabilire corectă a faptelor relevante, iar stabilirea corectă se bazează pe probe și dovezi furnizate de experții judiciari și specialiști.

Pentru a avea o decizie judiciară bună, orice instanță trebuie să aibă o modalitate bună de a utiliza probele, de a le selecta prin veridicitatea lor în scopul de a găsi și de a dovedi faptele reale. O importanță majoră în interpretarea și selectarea probelor îl constituie competența în administrarea probelor, alegerea experților și specialiștilor adecvați cauzelor respective. Necunoașterea domeniilor/specializărilor de referință, a cadrului legal cu care legislația juridică trebuie coroborată, dar și nerespectarea unui cod de etică profesională din partea expertilor sau specialiștilor desemnați de instanțe și care nu înțeleg a se retrage atunci când nu au competența solicitată sau nesolicitată dar evidentă prin studiul dosarului, poate conduce la acordarea unor termene și tergiversarea soluționării cauzelor, la emiterea unor decizii judecătorești care nu îndeplinesc condițiile de aplicare, la favorizarea nejustificată a unei părți, la cheltuieli suplimentare ale părților, ș.a.

În ceea ce privește noțiunea expertizei judiciare, dintr-o perspectivă logică, putem spune că este dovada care permite stabilirea valorii adevărului sau falsului, în ceea ce privește o afirmație sau un fapt, relevant din punct de vedere judiciar.

Potrivit avocatului francez Jean Domat, dovada/proba este ceea ce convinge mintea despre existența adevărului. Pentru regele reformist grec Solon, dovezile erau motivele raționale de a declara sau de a nega ceva, pentru Ambroise Colin și Henri Capitant dovezile erau motivele raționale să evidențieze ce  înseamnă în vederea stabilirii unei presupuse realități și, potrivit lui Gerard Cornu, dovada este demonstrarea unui fapt sau a unui act prin mijloacele prevăzute de lege.

Pornind de la expresia din limba latina „expertus,experior”, expertul judiciar, prin cunoştinţele de specialitate, dar și prevederile legale,  vine să încerce să dovedească o stare de fapt care se constituie într-un mijloc de probă  pentru  soluţionarea cauzelor civile sau penale.

Atunci când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei este necesară părerea unor specialişti, organul de urmărire penală sau instanţele judecătoreşti, la cererea părţilor  sau din oficiu,   dispun proba cu expertiză judiciară.

Dreptul procesual român, atât în materie civilă cât şi penală, prezintă expertiza judiciară la capitolul „Probe şi mijloace de probă”. 

Cu toate că, dispoziţiile legale de ordin procesual nu prevăd o ierarhie valorică a probelor, putem aprecia că expertiza judiciară dispune de un grad sporit de obiectivitate, comparativ cu alte probe, atât pentru faptul că este administrată de către un specialist cu înaltă ţinută profesională atestat de către Ministerul Justiției sau aflat pe lista specialiștilor, dar şi pentru faptul că îşi bazează concluziile pe constatări ştiinţifice  proprii, pe dispoziţii legale din domeniul respectiv, aducând o contribuţie de cel mai înalt nivel la stabilirea adevărului.